strigăt în noapte

îmbrac mantie veche aspră ca un obraz de clovn
îmi întind mâinile albastre
peste cioburi pașii mei
răsună ca o bătaie de aripi umede
se sparg zăpezile de cer
e sărbătoare în amurg
stol de cocori umbrește zarea
larisa cea frumoasă întine inima pe sfoară s-așază
corbi și fluturi îngrășați și vulpea cea-nțeleaptă cu
gheara pregătită zâmbește strâmb în blana deasă iar se-nfoaie

e trist spectacolul lumii
fără dirijor poți crede că ai amuțit
și mor atâtea simfonii pe clape
trandafirul își deschide rană o lasă lin
să curgă
să curgă
să umple ochiul lumii

urma mea se-ntinde translucidă
dedesubt mai caut cai cu capete de oameni
gorgone amorțite cu pletele de piatră
în cuvânt caut aripi cu brațe de argint
pășesc
tăcerile-mi tresaltă-n piept
e-un joc așa ciudat
de-a viața fără moarte și umbra iarăși
mi se-ascunde-n pragul nopții
aud un strigăt ascuțit care sfărâmă
în bucăți perdeaua de granit