luni, 5 martie 2012

poţi să taci

cât amar am să mă strâng în
palmele tale doamne o să mă las
aripă încolţită şi dinţii mei a(cu)m
pătrund adâncul foilor de ram

azi nu am timp de (re)făcut imperii
azi sparg boabe de nisip în clepsidră şi
încerc să adun privirile tale care
demult au apus pe umerii dezlipiţi din piatră

zilele mele
zile când am fost trist/ când am scuipat/când m-am lăsat târât/
zile cu susul în jos
când lumea pare că se
coboară pe treptele cerului
zile cu multe cuie bătute în
pieptul Ii(sus)-uLui când (re)devin
spin pe o frunte înstelată şi alţi spini
vor fi căzuţi la căpătâiul bolnavului de ftizie
pe muribundul pat cu miros atât de uzual de naflalină
presărată peste o primăvară uscată din sticluţe fumurii şi
din paşii trufaşi de tandafiri întunecaţi paşi ai emfaticilor poeţi
bătuţi pe sub poduri amestecându-le oasele-n trupuri

femeia stă la geam de peste 30 de ani
cu mâinile încrengănate ca nişte anotimpuri uitate
aşteaptă să-i treacă o ambulanţă pe sub şira spinării
sirena să îi sune în ceafă sunetul acela aducător de groază
năvalnic să o poarte prin locuri pe unde nu a mai fost nimeni
să îi îndrepte măcar umbra spre limanul zăpezilor de ceară

Sfântă Maria în şanţul ăsta păsările au uitat să dea din capete
aici chiar nu mai e loc pentru un alt soare aici se retrag apele
şi bătrânii mor stângându-şi la pieptul dezumanizat neputinţa ca
pe o aripă uşoară trupurile umezite se evaporă pe un alt drum

poţi să taci iubite/iubito poveştile tale despre iluminare/iluminaţi îmi
pâlpâie sub piele şi în cercul acesta strivit
jumătăţile de suflet
au uitat să se mai măsoare
sau să se uite-n paşii
sculptaţi de tine
când dragostea mea
ar fi putut să moară

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...