joi, 8 martie 2012

Amara nocturna, Afecte, Vesperala,autor Rameel

AMARĂ NOCTURNĂ
E rece mortuar,
E noapte,
Şi simt din ce în ce
Tot mai aproape
Loviturile-n sicriu,
Bulgării grei de pământ
Zdrobind apasă
.

Mă împuţinează viermii rănii
Din coasta înţepată
Cu paloşul blestem, îndoiala…
Atâ de amară!

Speranţele de lumină
A neprihănitelor vremi,
Acum epave grele
În gemăt şi regret.


Pe mesele orgiilor
De voci de veselie
Se află doar cenuşă
Şi-ncleştarea fălcilor
Severă şi ultimă.

Ridic mâinile
Ca păgânii din vechime
La selenarul disc
Şi tot mai palid,
În bun rămas.

Bun rămas,
Chip frumos,
Suverană peste noapte
Peste multe inimi
Şi peste inima mea!

Căci adâncul cască gura,
Chemări ce îmi rostesc sentinţa.



AFECTE

rameel.rameel: Din mişcare-n absolut
Cobori zidire minunată,
Împodobit în Chip Divin.
În lumina de-nceput,
Nepătat şi nestricat,
Pentru veşnicie, parcă.

Fiul Luminii
În ziua cea mai albă,
Încununat eşti şi cunună.
Te alintă răsăritul,
Ţie-ţi cântă numele Tăria
Şi cunoşti ce e deplinul.

Un iz străin pătrunde,
Cu simţiri ce nu le stăpâneşti,
În pas nemaivăzut vreodată.
Umbra ce cade peste tine,
Şoapta ce de acum trezeşte,
Setea ce nu o cunoşti.

Cunoaşterea...
Ispititor înfăţişată.
Prea grea !...
Şi cazi sub propria-ţi povară,
Spărgându-te-n noianuri
Peste timpuri risipite.

Ce ai fost la început,
Sunt şi eu acum ?
Iată moştenirea ta:
Îţi mai simt căderea;
Răsmeriţa, nesaţiul,
Molima şi moartea.

 VESPERALĂ
Seară lină din adânc
Înălţător îngânată
Cu pasărea amurgului
De simfoniile depline,

Înveşmântezi stihii
Cu mantia scumpă a păcii
În armoniile sublime
Către noile răsărituri, departe.

Sărută-mă, făptură minunată,
Atinge-mă cu adierea-ţi vie,
Dă-mi liniştirea din adânc
Şi nu mă  trezi niciodată!


 ORBIS LUNAE MANIFESTUM


Bezna

Din adâncurile cele nepătrunse
Ale întunericului necunoştinţei
Nestatorniciile prind glas:

Ce sunt ? De unde vin ?
Încotro mă-ndrept ?
Care e scopul ?

Retorii au înnebunit înspre
Pântecele mistuind în putoare şi gunoi
Zădărnicii zădărnicite

Într-u chip şi raţiune
Toţi ne naştem din femie
Toţi ne ducem în pământ

Toţi condamnaţi parcă
Păşim spre hăul
În marele necunoscut.




















Eşec

În sobru marş                                           
Păşesc prin timp                                          
Îmbătrânind îndoiala sub mine               

Miasmele priveliştilor vechi
Ce-mi înspăimântau oarecând moşii
Acum mă-ntâmpină pe mine

Glasuri ma cheamă
Şoapte mă-mbie
Şi eu nu ştiu încotro

Mai rosteşte-mi numele
Că nu-l ţin minte
Trecere neadormită

Vă blestem pe voi
Cu nădejdile de la-nceput
Urlete învinuitoare

De acum taceţi cu toţii !
Vreau să mă-ntind              
La dorita-mi odihnă.        












Orbis Lunae Manifestum

Serbarea zilei s-ancheiat
Demult, odată cu apusul.

Procesiuni serale în imnuri de foc
Cresc noaptea tot mai mult cu pace.

Chipul cel blând Selena, în înalt
Peste  limpezimi de noapte este.

Cu străvechi zâmbet ridică
Cruzimea pustiirii, bezna.

Cu atingerea-i  extaz,
Durerea piere şi setea neadăpată,

Ţipetele faceri-s spre viaţă
Iar agonia morţii... piere.

Întinde-mi dorită a ta mână
Frumoasa timpurilor vechi, Artemis!

Ridică-mă din groaza vremii,
Zdrobeşte-mi grelele ferecături, exilul.

Risipeşte-mă în  patru mari laturi
La sânul tău, că bine e acolo.














Milenium

Cu ochii oribi
Am văzut abisul
În sărutul timpurilor prea târzii.

O!... M-a atins Eternitatea.
 Manifestarea Providenţei-
Cârjă obosită, culcată în mormânt.

La porţile grele
Ale mileniului tânăr mut
Stă tina schilodită-n sterpiciuni.

Nu mai ştiu să mă adăp cu „viaţa”,
Nu mai vreau să umblu iară,
Pieptul mi s-a frânt de prag.

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor ...