miercuri, 14 martie 2012

Legenda florii magice, autor Adelina Ciocan

 această poveste este scrisă ca temă pentru obiectul  Lectură suplimentară,  în data de 15.09.2010(voi scana aceste povești care sunt scrise de Adelina ca și teme pentru orele de Lectură)

Într-o zi ploioasă de toamnă, prințesa diamantului plângea amarnic în pătuțul ei de aur. Lacrimile îi curgeau de pe obrajul ei fin de porțelan și se trnsformau brusc în mici pietre de diamant care străcuceau așa de tare, în razele soarelui amiezii, de îți luau ochii. Prințesa le privea și ea mirată și își mai potolea plânsul. Anabelle, că așa o chema, nu își cunoscuse până atunci puterile magice, nu știa că poate să-și prefacă până și lacrimile în pietre prețioase, deși zânele din pădure o asigurau de puterile ei de fiecare dată când ea plângea.

Într-una din zile, Anabelle se plimba îngândurată prin castel și tare s-a mirat când a descoperit un ...sicriu în care zăcea sora ei îmbrăcată cu rochia de mireasă a mamei sale. S-a uitat îndelung și s-a întristat și mai tare începând a slobozi mii de diamante peste acel sicriu a șoptit stins:
-Nu-ți face griji, surioara mea dragă, știu că încă nu ai murit cu toată ființa și doar ai căzut pradă blestemului zeului de aramă, într-un somn prelung.
Amintindu-și de răutatea zeului s-a dus înfricoșată în camera sa și a adormit chiar și ea, dar pesemne că era tot o vrajă, pentru că somnul era adânc, așa ca o mare înfuriată.
În visul ei a zărit o zână de o frumusețe orbitoare care a atins-o cu o baghetă magică și i-a șoptit:
-Anabelle, dacă vrei să o reînvii pe sora ta va trebui să te duci la izvorul muntelui de fructe și flori magice. Ia un fruct și o floare magică de acolo, apoi, a doua zi, caută nourul îngerului galben, după care va trebui să călătorești cu acel nor ca să poți ajunge în locul unde doarme surioara și să îi dai să miroase floare dar să îi și scurgi zeama fructului peste trupul ei adormit . Așa i-a zis zâna, dupa care a dispărutbrusc, precum apăruse.
Ziua următoare a pornit la drum și în cale i-a ieșit chiar muntele care îi zise:
-Știu ce vrei, frumoasă domniță, dar mai întâi va trebui să te măriți cu fiul meu.
-Preabine, Măria Ta, a spus Anabelle! Ea știa că doar așa va ajunge la izvorul cu pricina. Întâmplarea a făcut ca fiul muntelui să fie un prinț de o frumusețe rară, de o bunătate și o vitejie de nedescris.
Îndată a pornit nunta, iar fata și soțul ei au pornit să împlinească cele de trebuință. După îndelungi căutări au găsit și norișorul îngerului care se ascunsese după alți nouri mai întunecați și au pornit ca gândul spre izvor. Aici, minune mare, în loc de apa cristalină și rece, curgeu flori miraculoase și fructe nemaipomenit de gustoase. Doar o mică piedică aveau de trecut. Un castor stăte de pază cu dinții pregătiți să atace pe cel ce va îndrăzni să ia măcar un fruct sau o mică petală din florile magice.
Au sta ei și s-au gândit cum să facă. Apoi prințul cel frumos a scos din buzunarul pelerinei sale o pastă de dinți cu un castor desenat pe ea și au abătut atenția castorului nervos care se admita privind tubul acela, ca într-o oglindă. Așa au putut să-l păcălească și au luat fructe si flori câte au dorit.
La întoarcere multe obstacole au întâlnit: ba un copac se asezase de-a curmezișul cerului oprind nourașul să mai zboare, dar prințul l-a aruncat cât colo, ba un vultur își lasa trupul imens peste mâinile Anabellei încercând să-i fure florile și fructele, dar voinicul îl alunga cu spada lui, despicând zorii.

În sfârșit au ajuns cu bine la castel. Surioara ei era cât pe ce să își sfârșească zilele, așa de mult slăbise acolo în sicriu. Ei i-au dar repede florile să le miroase și fata deschidea când și când ochii, apoi au scurs zeama acelor fructe magice peste trupul ei și trupul a căpătat culoare. Fata s-a ridicat și i-a îmbrățișat pe toți oamenii de la castel, dar mai ales pe Anabelle cu recunoștință și dragoste.
Anabelle i l-a prezentat  pe soțul ei, pe Crăișorul muntelui și se bucurau cu toții, când deodată a apărut zeul cel rău și a tunat cu glas puternic:
-Dacă nu poți fi nevasta mea o să te blestem cu toată puterea mea de zeu: să te transformi acum într-o floare magică, de o neasemuită frumusețe, dar nimeni să nu te poată atinge, Niciodată.
Și dragii mei copiii, așa s-a și întâmplat. Rochia de mireasă i s-a topit pe trup, sângele fetei s-a scurs din trup trensformându-se în petale roșii, catifelate, parfumate, iar trupul ei minunat s-a transformat într-o tulpină firavă și a prins cele mai adânci rădăcini.

Această floare magică poate fi văzută numai de cei cu inima curată, mirosită de copii de la distanță, dar nu poate fi atinsă niciodată, precum a voit zeul cel rău.Și știți ceva, floarea se află ca și exponat de mare taină la un muzeu de aur care își deschide porțile doar în noaptea de ajun. Dacă o să o vedeți vreodată, ea îndeplinește toate dorințele oamenilor.
Anabelle și soțul ei au trăit liniștiți și au avut mulți copii. Ei o puteau vizita pe surioara-floare magică, zi de zi.

Niciun comentariu:

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...