azi(za) amenință

ochiul Lui galben se
contura a primăvară
înaripată pe frunte
copilul îi netezea trandafirii
sălbatici oblojindu-le spinii cu
cârpe muiate în lapte și lacrimi de
ceară obrajii i se înecau în
suspine albastre.

-eva, eva, fiică/eternă
flacără de necuprins cu
pletele mototolite pe jumătatea de țeastă,
a cui este pompa asta funebră care îmi
crește în fereastră?

-a murit gândul meu cu parte senină
s-a întors brăzdând asfaltul
cu carul,
cu boii,
cu plugul ca
omenirea sa rodească.

-ființă cu dragostea nedeslușită în piept
îți este fața eva și în obraz ți-a
crescut un fel de creastă
și mâinile tale
împung cerul ca
îngerii să nu coboare
în pacea lumească.

și eva/azi(za) amenință ghiocul cu pofta
mă-ndeamnă să mă ascund
printre animalele de pradă port
capă și spadă
și lanțurile-mi leagă zorii
azi(za) se desprinde din mine
s-agită vrea prin plămâni să îmi țâșnească

-stai calm, îi zic,
stai calm sunt doar un animal
de casa mă tulbur numai când
totul este bine. azi(za) împinge tu carul îi mai zic, și
mi se pare că-sunt un cal cu aripi dar uzat,
oamenii mă văd, își scot pălăria. eu
fluier sau scârțâi,
îmi țes un zâmbet
din fire de argit subțiri.
***

ating doar aripa stângă a ochului de şarpe
sau inima/bucata de lemn ce sprijină cerul
... mortul tresaltă,
un soare alb îi cade peste umăr
și trupul lui asudă
amenințându-ne a punte de zăpadă