luni, 12 martie 2012

Omul de turtă dulce, autor Adelina Ciocan

Poveste scrisă ca temă la obiectul Lectură suplimentară, în data de 17 mai 2009, după ce a ascultat povestea „Omul de tură dulce”, apărută în revista Rița-veverița


Trăiau odată, un bătrân și o bâtrână, într-o căsuță de poveste, la marginea pădurii de argint, frumos văruită, cu geamuri de acadea, uși de ciocolată amăriue și acoperișul din marțipan.
Într-o zi luminoasă de primăvară întârziată, bătrâna s-a gândit că ar fi bine s-a facă un om de turtă dulce cu care să își mai astâmpere singurătățile. Zis și făcut. Bătrânelul s-a apucat să taie vreascuri uscate de prin pădure, să ațâțe focul în cuptor, în timp ce mătușa a suflecat bine mânecile cămășii albe de in, a legat mai bine broboada la spate, ca o bunicuță harnică ce era și dăi pe frământat. A pus toate mirodeniile în aluat și parcă zicea și un descântec, așa, ca omul lor de turtă dulce să fie puternic și să nu se înfioare de nici un obstacol sau de vreun flămând care ar îndrăzni să-și curme foamea cu el.
A fabricat omul, i-a pus o coajă de lamâie în locul gurii, două bombonele albastre în locul ochilor, o hăinuță de zahăr ars și stafide în locul nasturilor. Trupul, evident, era din turtă dulce, buuuuuuuună și gustoasă. Dar stați, nu vă faceți poftă, bătrânii sufereau de singuratate mai tare ca voi de foame...

Și bătrâna l-a dat în cuptor, cam cu părere de rău, întrebându-se dacă dogoreala aceea nu îl poate face să sufere. Doar era și el om, ce dacă era de turtă dulce. Dulci, amari, oamenii îs tot oameni.

După o vreme, când omulețul a făcut semn din deget că e...gata, bătrâna l-a scos cu o cociorbă din jăratec. Dar credeți că omulețul a fost cuminte?
Cum s-a văzut gata, ca și Pinocchio, a fugit cât l-au ținul picioarele prin lumea largă, ca să vadă ce și cum se mai petrec oamenii adevărați.
Bărtâna și bătrânelul s-au tot căznit să îl prindă, Ei, na, mai poți prinde un ștrengar când te dor șalele și picioarele nu te mai țin?

Pe omul de turtă dulce picioarele îl țineau că doar abia se născuse și alerga cât de departe putea și sărea cât mai sus cântând din toate puterile:
„Hai, repede, mai repede,
piciorușe arse de cafea
Primăvara asta e toată a mea,
nimeni nu mă poate mânca,
Sunt omul de turtă dulce,
Mama mea putere în trup îmi aduce,
Nu vă mai căzniți,
să știți,
Pe mine nu mă prinde nimenea,
așa mi-a zis mama mea.”

Dar pericolele erau de toate felurile că uite tocmai ce a poposit el pe un hambar foarte vechi cu acoperișul stricat și un muncitor transpirat și murdar a întins mâinile ca niște capcane aupra lui:
-Vino încoace, să te mănânc!!! Cred că ești tare gustos și am o foame de lup!
Omul nostru abia atunci s-a speriat de adevăratelea și ar fi vrut să se întoarcă acasă dar nu mai știa drumul pentru că, în fuga lui, nu mai știa de unde venise.

S-a oprit la o margine de drum să se dezmeticească și să își revină din spaima pe care o trase.
Atunci a văzut un fum trecând ca un norișor pe deasupra capului și fumul acela parcă mirosea „a acasă”. Și-a încheiat hăinuța mai bine cu năstureii de stafide, a zâmbit din buzele de coajă de lâmâie, deși parcă îi venea să se supere pe el și a pornit-o într-acolo.

Da. Era casa lui, cu bătrâna și bătrânelul plângându-l pe prispă.
Atunci a alergat la pieptul lor, a plâns și el promițându-le că o să le aline bătrânețile, ba o să-i ajute și la treburi și nu o să mai plece hai hui pe drumuri, că unde credeți voi, copii, că e mai bine decât ACASĂ?

Și știți voi cum spuneau poveștile odată? Eeeei, da, au trăit împreună până la adâncile bătrâneți ale moșului și ale babei, pentru că el a devenit un prinț frumos, om adevărat, răsplătit pentru cumințenia lui, și s-a căsătorit cu o prințesă cea aleasă, nu prea frumoasă, dar bună și harnică, așa, ca el....

Din viitoarea  carte a fiicei mele, Cutiuța fermecată, care va aparea la 1 Iunie 2012

Un comentariu:

Anonim spunea...

[url=http://commentjob.ru/#onbev]mega site[/url] - nice page , http://commentjob.ru/#xwzqv nice site

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...