duminică, 25 martie 2012

tablou cu singurătățile mele

(ssssssssst!...
taci!
bea!
e setea de oaemni...)

dorm singurătățile mele răvășite
cu fețe cristaline ca
niște stalactite scăldate în
râuri de oamenii orbesc
dimineți de prea multă lumină
în lumină
copacii se desfrunzesc
alb/albaștri/aurii/
alb/albaștri/aurii notez gânduri
pe ramuri
în ferestre mușcatele pulsează ca
niște inimi rănite
pâlcuri de îngeri se desprind
adorm pe pământuri cu
aripi fierbinți
sting focul
în vatră cotrobăi prin jar să
îmi amintesc prezența ta

eu sunt tot aici
deși tu le poți spune că
sunt departe
foarte departe
acolo unde încărunțesc zăpezile
și căprioare/ademenite în oglinzi/
își pierd gleznele
pe rând...

sssst!...
taci!...
bea!

2 comentarii:

Thoma Driza spunea...

Un gand profund dare se topeste in prospetimea si vitalitatea emotiei.

misionara spunea...

multumesc de vizita si lectura. gand bun de la Iasi

Tot întrebându-mă

Înfiptă într-o nerăbdare de demult aștept cu tălpile de foc- e ca şi cum aș avea un bandaj în jurul capului amor...