caut cu mâinile pline fluturi

când mă aflu în centrul vechi caut cu
mâinile pline fluturi
un echilibru
pobumbei din piața unirii
îmi taie fața
scurt
fără de durere
ca o apăsare a pumnalului
în coaste
visez mereu asta
visez venirea ta
pe căi dezgropate
mă întristezi
de fiecare dată cade un homler înecat în propriile sale pene care i-au zburat pe când se zbătea ca să lege stârv de stârv construind un pod de umbre uscate păsărilor acelora blestemate de lumină

(copiii încearcă un zbor fără de aripi/ cad mere verzi peste podeaua zimțată/ sufletelor le cresc mâini suave/ de atins cerul/ e primăvara sufletelor încuiate-n simfonii)

când mă aflu în centrul vechi
îmi prind pe umeri visele tale
să îmi acopere căderea
printre blocurile sărăcăcioase și goale
țin trupul tău/clepsidră de cristal fără de timp/
da/
țin trupului tău și ochiul
care s-a desprins întorcându-l pe fiecare foaie în
linia vieții desenată peste iris

pentru o vreme tăcerea e o mlaștină albă
din care ies nuferi și încolțesc păcate/
demiurgic/
bizar veșmânt

cineva strigă prin
zidul de granit
elle était une fleur pourrie
și tu îmi culegi din trupul deschis lacrimile false prefăcându-le-n cristale presăte în urmele mele subțiri tot mai subțiri
le întinzi până la tine-n cămară