dezmoștenește doamne ochii mei

dezmoștenește doamne ochii mei au plâns pe umărul morții
cerând tribut amestecau luminile lăptoase în poale umezind
partea ascunsă a cerului cu pletele de foc aprindeam vreascuri
căzute la margine de mormânt această noapte care își înfige colții în piept
o să mă usture mai mult decât ai gândit și atunci nu mă cruța
desprinde doamne vălul privirilor mele sa pot asculta cântecul/
armonios al cerescului astru să îmi mai crească ierburi în palme
să pot acoperi lumea cu umbre și pașii măsurați de clovn

dezmoștenește doamne mâinile mele albastre de
trupul cel de veghe îngropat la rădăcinile eterice
ale florilor din sticlă cu petale arse în cuptoare de dor

și dă-mi urme de iele conduri cu  număr de  noroc să mă scald în
apele stătute culese din firul ierbii de argint crescut în pulpa semizeului cu
chip ascuns în mantie de fier și ochii de sticlete

aruncă-mă-n urmele săpate de soare
în umbrelecrăpate cu buze putrezite
cu felii de carne atârnate
cu oasele albite
cu mâini aplecate
orbecăind
după un tainic loc

așează-mi fruntea cu palmele tale în raze
lucitoare și prinde-mi flori de iasomie
în cingătoare să nu înnebunesc ereții

învârte-mă
chiar dacă mulții
nu vor pricepe
am să mă nasc
umbră în altă umbră
desprinsă din colț de lumină
și zorii fantomatici mă vor cuprinde
cu cerul tău pe umeri vor decupa cu foarfecele stele
 mă vor aprinde sau or să-mi coase prin piele trandafirul negru
țesut din firele de sânge prelinse din ochii puhoaielor ce au curs năvalnic din trup de inorogi