nu te mai mira nu
îți ascunde privirile în haine
rănile astea pe care le acoperi
sunt urmele de roți
de șenile ruginite și
nu poți trece dincolo
doamne iartă-mi implozia asta de
simțăminte se amestecă
uneori
înghițind omul
eu deja am pornit
de la mine până la tine
am putea uita timpul și iată-l
gonește
gonește
gonește pe calu-i alb
refuzându-i domniței aripile desenate
noi luptăm cu focul
luptând cu focul
lumina-i tot acolo
clocotind între vitralii
înflorește-n marmura albă de caracas
îngeri cu brațele răsfirate secundar
ca niște evantaie orientale uriașe
strângând împrejurul lor
goluri
le umplu cu ceruri
ca într-o saga amurg
cuibărindu-ne cu forța
luna
nouă
în piepturi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu