nu te mai mira nu
îți ascunde privirile în haine
rănile astea pe care le acoperi
sunt urmele de roți
de șenile ruginite și
nu poți trece dincolo
doamne iartă-mi implozia asta de
simțăminte se amestecă
uneori
înghițind omul
eu deja am pornit
de la mine până la tine
am putea uita timpul și iată-l
gonește
gonește
gonește pe calu-i alb
refuzându-i domniței aripile desenate
noi luptăm cu focul
luptând cu focul
lumina-i tot acolo
clocotind între vitralii
înflorește-n marmura albă de caracas
îngeri cu brațele răsfirate secundar
ca niște evantaie orientale uriașe
strângând împrejurul lor
goluri
le umplu cu ceruri
ca într-o saga amurg
cuibărindu-ne cu forța
luna
nouă
în piepturi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu