nu mă crede

se deschid ferestre cu zgomot de
topoare izbite în catul ușii
îmi zvâcnește pieptul
călătorule
pasul tău mă apasă
mâinile tale îmi sorb
alunecarile
în haos
nu e nevoie de umbre sau de
jurăminte
privirile mi se întorc în punctul
în care a căzut zbătându-se în șoapte
steaua polară și
o altă pădure pictată
din trupul morții
s-a născut

căut cu degetele peste tastatură
oamenii vechi de altădată
acei oameni care m-au pierdut
noapte surâde
infatuată
își strânge faldurii la gură
peste obraz îmi trece
un duh al întunericului
amintindu-mi că mi te-am uitat
legat cu umerii răstigniți
de stâlpul porții și
corbii
ochii ți-au păscut

nu mă crede călătorule verde cu chipul cusut în cămașa de mătase
sunt slabă
în astă seară și
buzele mele de himeră albastră
îți vor dezlega
toate visele
ca la început