dincolo de ferestre

rochia miresei nu mai era albă
se scălda în ploaia de fluturi albaștri
care îi zburdau prin trup încoace și
încolo ca o ceată de spiriduși
cu pletele topite în flăcări de lumină

sacha ne tot vorbea despre dragoste și
desena cu degetul în țărâna caldă
o formulă nouă în formă de inimă

dragoste a mea imaculată
care te lași târâtă în țărână zic
nu te mai întoarce
nu te mai întoarce și
mușc mărul crud verde
strepezindu-mi obrajii
mă ascund în nourul vesel
ca să mă privești o vreme
fiindcă uneori am ochii umezi și mă înduioșează
orice reclamă fosforescentă despre pisicile maltratate

e vremea când se coc gutuile
trezindu-se galbene şi însingurate
dincolo de ferestre
mirosuri înțepătoare
le scutură aripile ude

domnule nu-știu-cum să nu-mi spui tu pe nume și
că iubirea doare iubirea îmi spunea bunica
e o joacă fără de poveste
tocmai ce-am atins ochiul de curcubeu
nu încerca să-mi tăbăcești iar fața
în amestecul stătut de piele și tărâțe
pentru că în oglindă o să vezi același stol de păsări
iar timpul o să se măsoare în mărgele de sticlă

domnișoara pogany trece  grăbită
dincolo de sfoară
iar eu adun pulberea de stele
în palmele curate și o împrăștii
peste ape rochia mirese plutește
plutește înecând un vis
în stolul de fluturi