duminică, 18 martie 2012

ZIDUL PLÂNGERII

ard în valul de lumină al umbrelor postume sunt
un nour de lacrimi care se înalță înspre cer pe
o scară înadins șubrezită de apele tăcerilor
mă zbat între maluri
aud în depărtările săpate
cântec de rabin
așteptându-mi sentința biserica neagră își strigă în mine glasul de clopot

chagall își rupe cămașa
pictându-mi supranaturalul peste
pleoapa dreaptă se lasă înserarea
urmele curg
apele pășesc agale pe lângă ziduri
mă proiectez tablou cu zâmbetul în palme
țin strâns în brâu un întuneric de lumină
plesnit din fructe de amurg

actorii mă ocolesc
au temeri
sunt lanțul care-a stat un veac
în umbrele cortinei am strâns atâta viață
din când în când natasha vine...
întoarce cheia-n oase
sunt ceasul ruginit al lunii
în seara asta
am să ating o lacrimă imensă
care s-a scurs din
ZIDUL PLÂNGERII

2 comentarii:

Thoma Driza spunea...

O "lacrima imensa",s-a scurs pe inima noastra citind minunatele versuri ale tale.

misionara spunea...

va multumesc, domnule Driza, pentru ca ma urmariti de atat de mult timp si nu v-ati plictisit de poezia mea. cu respect si drag, dorina n.

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...