marți, 27 martie 2012

și o iau de la capăt

când amesteci țărâna cu fulgi de asfințit
ți se usucă mii de cristale în palme
cauți ceva uitat demult
ceva care ți se pare că a plecat
pe culmile nesfârșite și nu mai are cale de
mărăcini ca să se întoarcă întotdeauna mă îndrept
cu fața înspre răsărit într-o ultimă strigare deși
am știut de la început că nu va fi ultima

repet mersul cu capul plecat
ca un robot dezmembrat cu
mișcările ruginite
trebuie să merg mai departe îmi zic trebuie să
scot toate cuiele astea stricate din trunchiul lunii nu
o pot lăsa ca să sângereze până la sfârșit mă așez pe
lespedea de piatră și chiar mă întreb frecându-mi
fruntea ca un elev ce nu știe lecția dacă m-a
învățat cineva vreodată la școală
ce e acela un sfârșit
scotocesc printre amintirile febrile și o
...iau de la capăt gândesc gândesc ce dumnezeu
orice căpăt are un sfârșit știu asta și copiii când
le flutură crizantemele pe sub călcâie
dram de os nu le rămâne nedezlipit

trec pe lângă cimitir fluierând
am amorțit
obosesc ochii mei lunecând în luncile vesele
s-au întors cocorii draga mea ia și bea apă din pumnii de poveste asfințită
un început poate fi și-un capăt de dumbravă unde se adună în miez de noapte naiadele în dansurile lor nebune aruncându-și cămășile imaculate pe aripă de vânt...
... mă obsedează ideea asta
și îmi arunc hainele rupte spre ceruri
îmi leg rănile crude m-așez pe iarba descântată

o da ochiul inima spatele oglinda le-amestec prin roua de stele


nu râde
nu cânta
nu dansa prin naiade
încă nu am murit
las masca veche lângă râul verde

ești nebun?

ce credeai, prietene???

o iau de la capăt

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...