Dorina Neculce s-a născut la 13 iunie 1964, în satul Neculce din judeţul Botoşani.
În anul 1984 a absolvit Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”-Botoşani, profilul filologie-istorie, fiind membră activă a cenaclului literar „Luceafărul”.
Urmează cursurile Universităţii „Dimitrie Cantemir” din Iaşi, absolvind aceste cursuri în anul 1996.
În anul 2009 debuteză la Ateneul Tătăraşi, din Iaşi cu volumul colectiv „Iarna” sub egida Asociatiei Universul Prieteniei.
A mai publicat două volume de autor sub egida acestei asociaţii în aprilie 2011: volumul de poezii „Lumea din oglindă” și volumul de proză scurtă „Dacă aș putea răzbate timpul”.
Din anul 2010 devine membră a Societăţii culturale Junimea 90, din Iaşi.
În decembrie 2011 publică sub egida acestei societăți un nou volum de poezie gothică, cu titlul „Surâsul meu gothic”, postfaţat de Diana Vrabie.
În anul 2012 mai publică două volume de poezii gothice: „Zbor sihastru” și „Urme vechi”, tot sub egida Societății culturale Junimea 90, Iași.
Dorina Neculce activează în cenacluri literare şi grupuri literare de pe internet, dar şi în cenacluri interactive la care participă sistematic.
Este deţinătoarea premiului III al Concursului de poezie organizat în decembrie 2011 de Revista literară Noi, Nu! şi a premiului II la Concursului de poezie Haiku, organizat în 2009 de Asociaţia Universul Prieteniei din Iași.
Scrie o serie de Dialoguri poetice împreună cu poetul Rameel din Oradea cu care a colaborat la apariţia unei Antologii de versuri în care apar nume cunoscute de poeti contemporani.
Despre Dorina Neculce poetul ieșean Horia Zilieru zicea că este o poetă contemporană autentică, o voce care se face auzită prin modul în care își problematizează existența și căutările.
Dorina Neculce- CV literar- membră a Societatii Culturale Junimea 90 Iasi, membră a Academiei libere ,,Păstorel,,-Iași. Publicatii: 7 volume de poezii, doua de proză scurtă. aparitii in multe antologii dintre care 12 internationale Membră a Uniunii Scriitorilor din India, membră NWU din anul 2014. Membră EWCA http://www.writingcenters.eu/neculce-dorina Publica doua volume(unul de proza si unul de poezie) in Canada. dor_ina64@yahoo.com
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
amintiri
Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-...
-
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
-
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu