cheia timpului

mă trezesc brusc
am o durere ascuțită în creștet
de parcă cineva îmi înșurubează un pumnal în gânduri
la marginea grădinii mi-au înflorit livezile de nuferi
mă bucur e sărbătoare păsări cu chip rotund
îmi lasă triluri pe sub ramuri
implantându-și trupul împlinit în spinul gardului viu
se odihnește truda mea de peste zi
țin în mână biserica Sfântul Nicolae domnesc
miniatural edificiu de rugăciune
îmi aplec urechea de zici că-s melc ascult
cum glăsuiește marea
nu-i o poveste prin locurile sacre
auzim mistere nemărginitul ni s-așază peste pleoapă
uit de vorbele grele plumburii și învârt cheia timpului
scriu versuri creez imagini lumea ar zice că-s uitată
în munte de sare uneori mă cutremur
e noapte și nici o stea nu mi-a vorbit dar 
sunt platan îmi zic trăgându-mi umbra peste față
mă odihnesc fantomatic în biserica veche
încărcată de murmurul de sfinți din icoane ies
când nu îi vede nimeni fac multe cruci din piatră
pe care le ascund în temelii
un înger din granit mi-adoarme în rădăcini...
sunt un platan la mine-n ramuri înmugurește veșnicia...