sâmbătă, 24 martie 2012

vanda

vanda e fiica omului de sare
e o plămadă din vise și gând
ea cioplește zilnic un templu dantelat din piatra și
pășește pe deasupra tuturor ca o sirenă solitară călătorind spre locul
unde păsările îi acoperă fața cu aripile verzi ca niște umbre aruncate
lasate-n ploaie plâng și se cutremură aprins lovind pereții de granit cu umerele plesnite din care le curg muguri de primăvară mirositoare oglinzi le scaldă ultima suflare
vanda e rugul cel lasat sa crească
până dincolo de cer

2 comentarii:

elena_54 spunea...

"vanda e rugul cel lasat sa crească
până dincolo de cer"
Lecturat cu bucurie gothica !

misionara spunea...

multumesc doamna Elena.ma bucur de vizita dv.

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...