sâmbătă, 24 martie 2012

vanda

vanda e fiica omului de sare
e o plămadă din vise și gând
ea cioplește zilnic un templu dantelat din piatra și
pășește pe deasupra tuturor ca o sirenă solitară călătorind spre locul
unde păsările îi acoperă fața cu aripile verzi ca niște umbre aruncate
lasate-n ploaie plâng și se cutremură aprins lovind pereții de granit cu umerele plesnite din care le curg muguri de primăvară mirositoare oglinzi le scaldă ultima suflare
vanda e rugul cel lasat sa crească
până dincolo de cer

2 comentarii:

Anonim spunea...

"vanda e rugul cel lasat sa crească
până dincolo de cer"
Lecturat cu bucurie gothica !

misionara spunea...

multumesc doamna Elena.ma bucur de vizita dv.

Sentinţe

mă împiedic în propriul nume ce simplu și drept îmi tremură genunchiul îngrozit înghit gazul metan și fac implozie de flu...