(ssssssssst!...
taci!
bea!
e setea de oaemni...)
dorm singurătățile mele răvășite
cu fețe cristaline ca
niște stalactite scăldate în
râuri de oamenii orbesc
dimineți de prea multă lumină
în lumină
copacii se desfrunzesc
alb/albaștri/aurii/
alb/albaștri/aurii notez gânduri
pe ramuri
în ferestre mușcatele pulsează ca
niște inimi rănite
pâlcuri de îngeri se desprind
adorm pe pământuri cu
aripi fierbinți
sting focul
în vatră cotrobăi prin jar să
îmi amintesc prezența ta
eu sunt tot aici
deși tu le poți spune că
sunt departe
foarte departe
acolo unde încărunțesc zăpezile
și căprioare/ademenite în oglinzi/
își pierd gleznele
pe rând...
sssst!...
taci!...
bea!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
2 comentarii:
Un gand profund dare se topeste in prospetimea si vitalitatea emotiei.
multumesc de vizita si lectura. gand bun de la Iasi
Trimiteți un comentariu