despre oamenii ...de seamă

cum îți spuneam eu
chiar am văzut oameni
un fel de termite fluorescente
din care se adăpa amurgul și ei
nu mă lăsau să mă apropii
dar vorba vulpii m-am așezat deoparte și
am așteptat secundar
secundar am vrut să le simt urma crescută
în perete învălurită-n fum
unii ar putea să te înghită
mi-a șoptit pasărea țesută
la mine în spinare
te cred flacără eternă
și ei sunt
înghițitorii de fum

aceiași oameni de mucava
zâmbeau stins și pozau liberi
cu mâinile la spate căutând pacea
de tinichea zâmbetul li se torcea
tot mai des din firul de sânge închegat
eu mă miram copilărește cine e doamna cu pleoapa
cusută de nara dreaptă și haina modernă de
oaie proaspăt spălată
ooooo nu o cunoașteți e binecunoscuta poetă x a scris recent
poemul absintul răgușit un poem nu tocmai bun de pus la rană îmi șoptesc eu și
privesc suspicios în jur să nu supăr critica literară cu gânduri neșlefuite și zâmbet sincer de muezin
dar domnul cu cap de mort și aripi uriașe de vulture pleșuv
e nemaipomenitul pictor y are statuie în parcul fără nume
fără soclu ce e drept
adevărat supliciu gândesc
privind vinovat în stânga și în dreapta
să ți se ușureze ciorile
pe umăr
cât încă ești în viață

ai înnebunit femeie
or să te spânzure cu picioarele în jos
deasupra fumului de bălegar pe care nu mai vor ăștia să-l înghită

dar pentru dumnezeu cu ce am greșit
oamenii de mucava există
au aripi în locul obrajilor
și pâlpâie mai mult a moarte
ei nu-mi dau voie să mă bucur
ba...
îmi toarnă tristețea
ca pe-o femeie goală
în pahare de cristal
și mă obligă să desenez
NECONTENIT
colibe forturi sihăstrii
în care n-o să locuiască
NIMENI
NICIODATĂ