ne cernem liniştiţi şi palizi

şi nu mă pot vindeca simţământul persistă de parcă aş avea nisipuri mişcătoare în talpă adăpătoare de flururi galbeni mi-s ochii desparte-mă iarnă de vânturi şi de ploi-usturătoare sentimente pe deasupra memoriei mele închircite firul de plumb nu mai pătrunde. sunt un amurg deşertat? sunt o tristeţe scursă pe un obraz de ceară? sunt o firidă crescută în creştetul palmelor tale? îngrăşământ al nervurilor -zale frunzoase? verde verde pal verde strident întunecat uitată sunt în umărul pădurilor îndoielnica mea cămaşă de zale ţesută în nourii de fum mă strânge mă sugrumă scârţâi şi scânteiez a jale mă şi aprind lumină în lumină parfum în parfum de culoare iasomie răzvrătită în tablouri renascentiste îmi întorc pasul stânjenitor şi trist amestecându-mă prin herghelii de fluturi să-ţi mai trăiesc o săptămână nepământeană urmă. înseamnă că nu e târziu lampa tot pâlpâie nu se stinge zarea după linia asta albastră aş mai putea să îţi desprind poeme din trupul cald voi decupa grădini edenice fără de şarpe cu fâlcile deschise paianjenul ne va muşca amurgul- trăim apocaliptic zic înserarea ne cerne liniştiţi şi palizi prin universul de cenuşă