apocalipsa

încă aştept mi-am răsădit stele în talpă
îmi zvâcneşte trecutul şi
bum şi bum şi bum
sunt tristă şi asudată miorlăitoare ca
o pisică închisă în cuşcă aştept inima însângerată
a oraşului de ceară să îmi bată aritmic în palmă
în poartă mă pregătesc minuţios şi cred că o să-mă găsească oameni
cu capetele amestecate cu obrazul de fier ticăloşia
o să-mi răsune în clopot de seară subtilă ca o femeie
răzvrătită cu securea în mâna dreaptă
o să alerg până îmi amorţesc genunchii
aruncând în dreapta şi în stânga cu păpuşile mele sugrumate
voi trece chiar eu prin cercul de foc lăsându-mi ghearele-n cămară
neîntunericul o să mă cuprindă înecându-mi trupul ochii mei vor scurge fire subţiri
lasere pârjolitoare scurtcircuitând casa umilă a poporului ales
o să se prăbuşească scuipând din când în când câte o cărămidă din burta imensă şi slinoasă
se vor auzi aplauze prelungi cu mâinile ridicate va muri un popor şi EL
ne va cere să respirăm uşor şă păşim silenţios cu mâinile la spate în ropot de timp să ne şi pierdem
ca şi cum l-am lasă doar pe el să ne simtă şenilele unei nopţi fructuoase cum toacă şi toacă
înveşmântând pământul atârnând stârvuri ca nişte ghirlande împodobind sala oglinzilor
cu hohote aerul va pătrunde asfixiind cu dragostea lui ceea ce a mai rămas de astă-vară
aaa daaa veşmântul de lut sunet impudic de caval şi balul mascat din dosul măştilor hidoase
aler alerg fără de ţară fără de timp aţipesc vlăguit şi mă visez scuturând frunzele moarte florile din omizile păroase
gândesc limpede şi lin prin trupul desprins prefăcându-mă drum aspru prăfuit aşaaa acum mă şi
puteţi călca sunt o apocalipsă în formă incipientă până
mâine dimineaţă voi avea mâini şi picioare