"nu mai e timp

mi-am răsădit stele în talpă îmi zvâcnește trecutul şi parcă aștept inima însângerată a orașului de ceară să îmi bată aritmic în palmă pregătesc minuțios un viitor din fire de parfum cred că o să mă asculte oameni cu capetele amestecate cu obrazul de fier ticăloșia o să-mi răsune a clopot de seară subtilă ca o femeie răzvrătită cu securea în mâna dreaptă o să alerg până îmi amorțesc genunchii aruncându-mi păpușile sugrumate voi trece chiar prin cercul de foc lăsând ne-întunericul să mă cuprindă înecându-mi trupul ochii mei vor scurge fire subțiri lasere pârjolitoare scurtcircuitând casa umilă a poporului o să se prăbușească scuipând din când în când câte o cărămidă din burta imensă i se vor auzi bătăile de pumn aplauze prelungi cu mâinile ridicate va muri un popor şi EL ne va cere să respirăm ușor chiar să pășim în ropot de timp să ne pierdem ca şi cum l-am lasă înadins să ne simtă sinele în umbra unei nopți fructuoase înveșmântând pământul și atârnând stârvurile ca pe niște ghirlande împodobind sala oglinzilor cu hohote de aer vom asfixiai și ceea ce a mai rămas din vesmântul de lut (sunet impudic de caval) şi balul mascat din dosul măștilor hidoase reîncepe iar EU alerg alerg fără de ţară fără de țel fără de timp ațipesc vlăguit şi mă visez scuturând frunzelor moarte florile din omizile păroase gândesc limpede şi lin cu trupul desprins prefăcându-mă drum aspru prăfuit acum mă şi puteți zdrobi sunt o mini apocalipsă în formă incipientă până mâine pot avea unghii albastre în trup şi la picioare