miercuri, 17 octombrie 2012

cândva dezbinând


cândva dezbinând



poate o să plec şi eu cândva dezbinând
acest cântec poate o să mă îngrop
ca un orologiu bântuit de
atâta strigat poate
o să mă închid de-a-pururea 
într-o margine aţoasă de cuvânt///şi
mă voi stinge
trăgând zăvorul
cu scrâşnit de oase
în faţa porţii o să
îmi aşez mătăsuri alese
pânze albite îngeri albaştri
icoane ceruri vor mâna
spre tine scârnavul meu trup
din care s-or înfrupta
 şi corbii cu fâlfâiri sinistre
ce naiba creştinule
neîmpăcare spurcată
rostire dreaptă
nedreaptă
a plecat...
ei şi
gata
aicea nu-şi mai au rostul
cheile ruginite
uşile paradisului 
se deschid înclinând
partea orizontală
aşa
aşa mă
şi împreunez cu tine
coapsă lângă coapsă gură
lângă gură geană peste
geană neîntrebatule pământ
închina-mă-voi dară
mă voi închina




Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...