luni, 5 noiembrie 2012

cu zâmbet de şacal


cu zâmbet de şacal

e noapte se deschid uşile de alămuri
încrustate cu gurile de leu
flămând trupul meu cutreieră
adâncimile apelor bântuite
de mâinile înecaţilor
ochii mei caută sprijin

nu mă jeli nadă a
zorilor aşa şi trebuie
să mă afund
în umerii statuilor dezgolite
să iau vamă oamenilor în trecere
aşa şi trebuie să nu am astâmpăr
să mă contopesc şi să cotropesc eu
nisipurile aspre să mor în ţipăt de păsări sihastre

nu mă jeliţi necunoscuţilor
cu zâmbet de şacal
şi-mi fac din aripi semn să mă avânt
în întunericul verde nu mă jeliţi le spun
umbrelor mele vor trece iar
baticurile negre
pe la poartă
nucului nu îi voi mai înflori

e pace
e linişte în soare
cu buzele încremenite
va muri poetul spre a
se naşte simplu amforă vie//////// înmiresmând nimicului a lumii bucurie

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...