văd foarte clar
forma buzelor tale
aruncată în nisip
aud tăcerea ta
strigată într-o limbă
de piatră dincolo de mâna mea
nu mai e timp
doar valurile nopţii
înspumegate
mă amotţesc ironic
încorsetându-mi gândul
în fâşâi de anotimp
zâmbesc prin zâmbete furate
privesc prin ochii dezgoliţi ai
liliacului înfipt
şi mă ascund în zorii neterminaţi
apusul îmi rugineşte
în venele deschise
mă umplu cu forma
buzelor tale
aud un sunet
stins de clavecin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu