sâmbătă, 27 octombrie 2012

încorsetându-mi timpul



văd foarte clar

forma buzelor tale
aruncată în  nisip
aud tăcerea ta
strigată într-o limbă
de piatră dincolo de mâna mea
nu mai e timp
doar valurile nopţii
 înspumegate
mă amotţesc ironic
încorsetându-mi gândul
în fâşâi de anotimp
zâmbesc prin zâmbete furate
privesc prin ochii dezgoliţi ai
liliacului înfipt
şi mă ascund în zorii neterminaţi
apusul îmi rugineşte
în venele deschise
mă umplu cu forma 
buzelor tale
aud un sunet
stins de clavecin

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...