sâmbătă, 20 octombrie 2012

TAC


de parcă m-a închis
CINEVA
înlăuntrul unui borcan verzui
şi rece de parcă m-a înghiţit
o poartă de tăceri într-o intersecţie
nesemnalizată maşinile trec unele prin altele
oamenii mi se par lacrimi prelinse pe un asfalt
cules din miile de umbre şi-ncep neîntrebaţi şi siguri
a se contopi cu o puzderie cerească

tac
am trupul depărtat până la durere
într-o filozofie aşezată inegal
tund cu ochiul de şarpe drumul

te-ai pregătit?

i-e rău...

ei, lasă, pansează-i
doar cămaşa
o să mai trăiască...
.....................................................
şi tot aşa,

TAC

de parcă nu aş ştii
ce este boala,
aici se bea, se cântă, se dansează,
şopteşte cântăreaţa descărnată
învăluită-n norii ei de fum
desfăcându-şi picioarele-mplinite
până la desfrâu mă leagă.

aicea, nu-i aşa?
nu mai putem muri...
...............................................

7 zile
7 stele
7 mâţe chioare
7 păcate asumate
7 luate câte 7

it`s nothing personal!
it`s nothing dincolo de jucăria jucată
o fată(dealtfel foarte veselă) se stinge-
ntr-un borcan încerc să îmi sugrum
noaptea ştergându-mi inima pătrată

dar dumnezeu în bunătatea lui îmi
strecura printr-un ecran
o rază
apoi
mulţimi de raze
aplecate



ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...