sâmbătă, 6 octombrie 2012

de-a latul sorţii

dar sunt atât de departe
asemenea pământului crăpat
m-au şi învăţat să nu mint să nu fur să nu ucid să
nu jinduiesc şi încerc să mă înalţ desculţ
dezrobit eliberându-mă din pietre
ating doar valul nestăvilită unduire
pe un portativ dezacordat
a nopţii umbră îmi lasă murmurul stins
peste obraz şi strig hai lasă hai repede dar hai
nu mă mai suportă nici pietrele
nu mai au limbă fruntea să mi-o înalţe
să-mi tulbure sufletul
nimic din ce nu este al meu
a sinelui ţărână mă astupă
mă astupă cu mâinile cusute
pe burtă şi stau aşa lipit de tălpile voastre
de parcă nu aş mai avea putere
să mă reclădesc de parcă
m-a-nghiţit pământul haide hai inimă colindă
cu buzele de foc urzind în peşteră izvorul
va curge smirnă din plămădeala voastră
clişeu madam va zice un
hermeneut umflându-şi penele
pe dinăuntru abia mă mai suport
şi bântui zările albite ca o nălucă dezlipită
din burta fluturelui nopţii/ îmi fac
din stelele căzute un pat
de-a latul sorţii

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...