o adiere ușoară înfoaie
aripile îngerului meu
desenat pe marginea băncii
unde dorm oamenii de mucava
vrei să mă ascund iar doamne
în astă proaspăt văruită tăcere a mea
au intrat patrupezi cu inima de leu și
gheare oțelite stau la sfat mestecă
întruna cu mâinile goale într-un ceaun cu oase
suntem noi umpluți cu ninsori
cu ploaie
cu vânt
și chiar tragem adââânc în piept
munți de zapadă șuierăm a pustiu
la o margine de drumuri aranjăm pe
tarabe unsuroase suflete pătate laudându-ne
fățarnic: luați!acesta este gândul meu care
pentru voi se frânge. luați! acesta este ochiul meu
adânc înțepat are urme de sânge și a stat o vreme
la ușa vânzătorului de porumbei albaștri cu mâini
de lăcustă cu picioare umflate de broască
***
dar nu se mai întâmplă nimic
vizitatorii ridică nestingheriți din umeri
calcă apăsat peste nouri de ceață și
se pierd între perdele de fum iluzorii
o adiere ușoară îmi urzește altă pereche de aripi și
sufletul meu mă privește
de după umbra nucului bătrân
ca un copil înjunghiat care
nu a mai putut aștepta carul mare
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu