sâmbătă, 21 aprilie 2012

Dialog VI- Verbum mentis

Dialog VI-Rameel & Dorina Neculce

Dialog cu RameeL


verbum mentis (cuvântul minții)

Treapta I

oamenii își (re)trăgeau
trupurile
de sub trotuare se simțeau
mirosuri vii de piatră arsă
ochii sculptau nuferi
pe buzele fecioarelor de fum
apăreu primăverile sihastre
om și albină pliau margini de stele
făcându-le să pălească
în fața soclurilor
fără de statui
surâsurile se strângeau ghem
ca niște dureri ascunse în coaste....acum
înghit
înghit și mă minunez
și nu mă pot opri
îmi plac statuile zidite-n umbre
(Dorina Neculce)

Nimic nu este la voia întâmplării
Nici ceasurile cele mai târzii
Nici zorii

Strigătele agoniei
Sunt în facerile vieţii
Nu te opri
Nu te oprii
Căci sfârşitul nu există
(RameeL)

Treapta a II-a

floarea spinului e parfumată
are aceleași petale moi
deschise înspre
cărarea ierburilor umede
drumul e lung și
anevoios urcușul dar oare nu
ni s-au dăruit gheare cu
unghii asprite și aripi zidite
de Înălțare/ întru
urcușul muntelui
te caut
eternitate sacră cu
mâna-mi descătușată
în ochii fiecătui trecător...
(Dorina Neculce)

Spune cu voce tare
Ce vezi tu acolo
Şi-n trecerile lor

Că unul află calea
Iar altul de ea se lasă
Nimic nu stă neschimbat

Este oare acolo
Chipul cel din-tâi
Pe care-l vreau şi eu şi tu?

Sau este "doar cenuşa
Şi-ncleştarea fălcilor
Severă şi ultimă"?!
(RameeL)

Treapta a III-a

aș putea să știu dar
mâinile mele au amorțit prinse-n arcușul
viorii fluturi înjunghiați
zboară în murmur de stol
pe drumul rătăcirii chiar
glezna mea se frânge în
strigăt înăbușit pescărușii
culeg petalele dimineții cu
ciocurile lor sinistre
își înfoaie penele înalbăstrite
înalță spre ceruri
țipete ascunse în limbă de
stâncă măcinată de vânturile reci și tulburate
ca niște adâncuri ce îmi îngroapă doar numele
departe
tot mai departe
în strigăte de
valuri surpate și cenușii
(Dorina Neculce)

Din plăsmuirile de început
Cu suflul de la Arhitectul
Tare eşti şi slab
Din pântece femeiesc
Îţi iei urzeala
Dar încă de atunci
Ţărâna te aşteaptă

Oricât ai fi de mândru
Slăbiciunea este pe umărul tău
Iar boala mângâindu-ţi carnea
Oasele ţi se sfărâmă

O clipă doar te uiţi în sus
Apoi pe veci adâncul
Îţi este casă

Nu te lăuda
Nimic nu-ţi aparţine
Poate doar Tăcerea
ȘI Taci!
Taci!
(Rameel)

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor ...