miercuri, 25 aprilie 2012

CÂNDVA...

de nouăzeci și nouă de zile
ploua neîncetat pe deasupra statuilor cu petale galbene în
formă de inimi neatinse
se așază flori proaspete în amintirea ta
adun puzderia de gânduri

sunt pelerinul adăpostului aglomerat
unde se-adună stafiile de ceară
omul olog cu chip cionțit de înger
își plimbă agonia în căruciorul ruginit
adună cioburi ascuțite aprinzându-și nervos o
ultimă țigară parcă ar retrăi un vis al
poftelor neostoite
cândva o să îmi plouă nouăzeci și nouă de gânduri imaculate
peste această pustie și înjunghiată
tăcere a mea
femeia tânără se opintește
îl trece srtada și zornăie cei
câțiva galbeni cu care îi plătește
zilnic tristețea tocită pe obraz
***

și...
plouă
plouă neîncetat
plouă cu flori plouă cu gânduri
cu fulgi albaștri cu stele de lumină peste
zile și nopți mă aplec ușor
și pipăi orbește prin zarea plumburie
ce am pierdut sau poate ceea ce-am
găsit
CÂNDVA...

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...