pânda

un tren străin a oprit în gara uitată
scârțiind din rugină și
încheieturile brațelor mâncate
pe apele tulburi se întorc bâtlanii
înserarea își leagă de crengile copacilor de argint
lumini difuze strecutându-și tupul subțire prin amintirea noastră
ploua/ ningea cu petale albe /cu iconițe pictate pe ceruri verzui
se proiectau chipurile de gheață ale cavalerilor medievali aruncați
peste zidurile ferecate ale bastilliei se trudeau în zboruri
deșarte liliecii cu chip de sfinți care rupeau bucăți din trupul nopții
pentru încă o mare și neuitată moarte
își lingea degetele bătrânul nebun
ferecat pe tabla gigantică a
uitat să joace și se plimbă
netezindu-și obsesiile
ca pe niște pisici miorlăitoare
pașii lui răsună haotic
ar putea să îmi ofere
dulciuri sau cărți de la anticariat
eu stau lângă geam
să pândesc atunci când vine
moartea să o împiedic şi
să o arunc peste gardul cimitirului