omul ei de foc mânca
fluturi de hârtie mov
sidefați ochii lui străluceau/
soare cu pumnii rotunzi și
nu asta voia dar avea un măr
în loc de inimă din care gustau
zilnic dulceață copiii de nicăieri
știe cineva un cântec de
liniștit copiii care zac în umbre?
are cineva o inimă de dat?
omul de hârtie culegea umbre
pe o faleză pustie ca să le facă
un adăpost copiilor și îi hrănea cu fluturi
albi albaștri sidefați în acorduri
de violină noaptea dansa ca o nebună
nu există oameni de foc
nici adăposturi pentru fluturi
părea să strige raza ei de întuneric
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
2 comentarii:
Doamna misionara! Îmi place poemul ca și celelalte scrise de dumneavoastră, aveți o voce lirică care incită la citit. Am o singură observație: eliminați pe ca din ,,ca să le facă”. Cu prietenie, Vasile Anton
multumesc de prezenta si ajutor! o zi frumoasa , domnule Anton
Trimiteți un comentariu