se aprindeau și se stingeau lăcrămioarele

pleca și se întorcea din rai
cu nădejdea că zilele ei
s-au și spălat în râuri
învolburate curățând rănile
deschise alerga desculț și
se cuibărea în culcușuri de
șarpe acoperindu-și solzii
care o zgârâiau

livada asta încă îi mustește
în ramuri și mugurii plesneau
în geam repetitiv

dezgolit de ierburi
șesul își întorcea
din drum florile cu
fața spre apus

oooo în clipe ca astea
ar fi putut să moară
a nuștiu câta oară dacă el
i-ar fi suspinat în rădăcini
dar ieșeau doar aburi
nori cenușii de aburi
calzi se ridicau ușor
din trupul alb/feciorelnic al zilei
și ea ar putea fi tot acolo
acolo prietene unde se sărută
diminețile pe gură apăsat cu
umerii goi ca în picturile lui rubens
desigur o poți găsi e... acolo
sprijinind anotimpurile înfierbântate
mai udă cu rouă din cupele
florilor trandafirii aceia negri
care i-au răsărit în sân
în noaptea ielelor nebune

știi?
se aprindeau și se stingeau
lăcrămioarele-n
iatacuri și noaptea
se strecura
așa pe furiș
în murmurul
apelor târzii