miercuri, 25 aprilie 2012

simbioză (10)

și te prelingeai verde
impalpabil în fâșâi difuze de lumină
îți adunam colțuri de cer
pe care le pliam între zboruri
cu un alt apus
la margine asta de zori e
un alt început ne spunea magul
căutându-ne cărarea cu toiagul
în formă de șarpe
la capătul câmpiei de aramă
o să poposiți o noapte
veți împărți celor treziți
fructe flori aripi de înger
ușor dezlipite de pe umărul zilei de sabat
va curge toată seva adevărului albastru
și veți înălța templul umbrelor de jad
pe deasupra ierburilor dospite cu brațele întinse
un pictor orb va creiona porumbei cu ciocurile albe
un soare nebun
cu un rictul nervos în colțul gurii
va închide ochii
zâmbind ironic pe deasupra norilor de fum
o să îți mân arpegii sunete suave bubuituri de tobe
și trupul meu va adormi cu stele dezlipite
pe un pian dezacordat
o să îți bat aritmic aidoma unui ceas învechit cu limbile încleștate
o să-mi înfigi ace ruginite în viscerele încolțite de gura lupului flămând
întunericul o să  încerce
să mă întoarcă în locul acela
netainic unde se adună zorii
și eu  încep să țes fire de timp
urzit ca să mă pot prelinge
alăturea de tine
verzuie
impalpabilă
culegându-ți lumina
în potire de argint

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...