simbioză(11)

îmi va fi dor de tine,
prietene al meu nocturn,
las ție, moștenire, cântecele mele
pe care-aș fi putut să le compun.

și-mi va fi dor de-ntâia vară
pe care ți-aș fi dat-o-n dar,
și-mi va fi dor de tine, iară,
necunoscutule ce înoți spre mine,
în aval.

am să-i vorbesc de tine nopții,
cu gura nimănui,
și-am să mă-ntorc, mereu, la tine,
ca vorbe goale să-mi mai spui...

orbitei mele îi lipsește ceasul
și se învârte-amețitor,
cătându-te, acolo, unde îți este pasul,
în apa înviată a vechiului
IZVOR....