vineri, 6 aprilie 2012

în altă poartă

se sfărâmau pașii de sticlă
peste cărările dumbravei de argint
și-atunci am vrut să îți scriu
cel mai frumos poem din lume un
poem cu palmele deschise chiar dacă
noaptea își curgea răceala peste noi

lumea ar fi crezut că sunt nebună
stigmatizată ciudată doar nu degeaba
zâmbeam așa ironic eliberând prin colțul sufletului
herghelii zburdalnice de fluturi cu capete de taur

ucigătoareooo ar fi strigat umplându-mi buzunarele
cu pietre ascuțite aș fi surpris pădurile când dorm
o da aș fi putut să mor așa de formă
și-a doua ca și prima oară
ți-aș fi promis cel mai
frumos poem din lume
dăcă mi-ai fi deschis când am
bătut cu pumnii înroșiți
în poartă
în altă poartă

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...