na-niiii! naaa-niiiiiiiiiiii!

na-niiii!!! naaa-niiii! stigătul ei sfâșie frunzele demult uscate

 scânciobul o duce și o aduce de dincolo mâini par să o smulgă din rădăcini

ea nu mai știe cum să se roage cum o învăța bunica atunci când zăpezile se topesc ești albă așa îi spunea trupul i se pare mai murdar rochița roșie i-a crescut pe dedesubt și pletele negre  i se scaldă de la o vreme într-un soare unsuros la fel de negru închide ochii ei sunt tot acolo a-pa tre-ce pie-tre-le ră-mân a-pa tre-ce pie-tre-le ră-mân/ reee-le ră-mân și ecoul îi lovește obrazul și păpușa ei prinde viață i se trage din mâini

 mîinil ei se înalță deasupra cerului acolo nu o poate atinge zăpada cu frigul ei veșnic taci taci taaaci nu mai striga o să scoți iar copacii din rădăcini și o să fie veșnic noapte

 când se topesc zăpezile în trupuri mâinile mele se prefac ramuri și se înfig în maluri adun adâncuri

 dar ei mă plac și așa cu hainele din piele crescute în jurul coapselor

 împrumut uneori ochi craniilor din amuleta ce îmi frânge gâtul șiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

 nu credința

 nici furia asta oarbă

 nici dansul în pielea goală cu părul despletit pe jumătate

 nu te va opri veșmânt al impostorilor ce îmi acoperă privirea

 în straturi

 mii de straturi

 am să mă întorc

 cântecul acesta care se întinde

 nu are cum să moară

 mor morții

 mâinile uscate

 pieile vestejite dar

 simțirile vor murmura continuu

 nestingherite dimineți or să îmi patruleze iară peste piept

 stâng-drept, stânguuul și din gâtlejuri nu va seca dorința de a

 SPUNE

 doar tu

 tu poți să îmi păstrezi o vreme insomniile

 ***

 cer scuze domnilor doamnelor

 am nevoie de puțină pudră de talc și

 fruntea mea va arăta ca nouă cu degetele

 dezghețate o să îmi netezesc timpanele poate

 o să vă și aud

 am să fiu din nou frumoasă

 ca în ziua aceea de sabat când se topeau zăpezile și

 tu curgeai/râu înspumat fără să îți netezești pe creștet fiii

 drumul ți-e nesigur și

SI(N)GUR

 te voi întoarce când

zăpezile te vor albi