vineri, 27 aprilie 2012

trandafirii nu mor niciodată




trandafiriii nu mor niciodată singuri
îmi spun trandafirii dispar
pe o cărare neumblată
în sunete de surle și trâmbițe
mirosul de sânge e o dârâ adâncă
pe margine de prăpastie albă
ca varul care bolborosește și
se stinge în mirosuri amețitoare de maghiran îmi
scriu poemele de dragoste
și îmi zic iată încă o cetate
am învins
ridicați flamura albă arcași
de azi am să stau liniștită
în iatacul domniței căptușit cu mătăsuri scumpe
cu atlasuri alese dar eu am să cârpesc înainte
multe haine zdrențuite și am să cos mâini de picioare
pentru poporul meu-lăstar invadat de o puzderie de lăcuste
(ne)simțitoare o să-mi șoptesc neliniștitor de tandru
trandafirii doar se mută din când în când
la umbra falnică a unor aripi uriașe.

și-atunci, de ce să îmi mai mângâi eu zadarnic
buzele însângerate în apa cristalină a râului de foc?

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...