CÂND EA A VORBIT

oamenii...
oamenii îmi spun că ea a murit
i se zăreau chiar
urmele de ceară peste
nisipul umed pescărușii treceau
scuturându-și aripile
ea nu mai știe să zboare

ploile...
ploile îi băteau
ca inima în tâmplă
ca umărul în toaca nelimpezită
și ea nu mai știa să asculte

cerul...
cerul îi cernea
fire de lumină
peste creștetul de munte
și ea nu mai putea urca

și oamenii și ploile și cerul
au amuțit când
EA A VORBIT...