miercuri, 4 aprilie 2012

CÂND EA A VORBIT


oamenii...
oamenii îmi spun că ea a murit
i se zăreau chiar
urmele de ceară peste
nisipul umed pescărușii treceau
scuturându-și aripile
ea nu mai știe să zboare
ploile...
ploile îi băteau
ca inima în tâmplă
ca umărul în toaca nelimpezită
și ea nu mai știa să asculte
cerul...
cerul îi cernea
fire de lumină
peste creștetul de munte
și ea nu mai putea urca
și oamenii și ploile și cerul
au amuțit când
EA A VORBIT...

Niciun comentariu:

Sentinţe

mă împiedic în propriul nume ce simplu și drept îmi tremură genunchiul îngrozit înghit gazul metan și fac implozie de flu...