duminică, 1 decembrie 2013

sub două semne




uneori simt chiar
gustul apei de cristal
ca pe o ploaie vaporoasă
în care m-am amestecat
până la cel din urmă
verde confundându-mă
cu universul
-întreg -
am învățat că nu mai pot
vorbi fără să îmi ascund
buzele de război
sunt asemenea răsculatului
căruia îi cară urmele bocitoarele
târât prin colbul istoriei
tu mă numești lucoare
şi îmi vine în gând
să te mai simt ca pe o așteptare
ce îmi ridică mâinile de fum
spre tine
mă îndrept militărește
îmi răscolesc sângele
în rană
aud cum răsuflă iar orașul
plictisit sub două semne



Niciun comentariu:

amnezie poetică

mă închid în ochiul de sticlă trupul mă strigă pe un nume sacadat într-o numărătoare abstractă se face iarăși noapte perdeaua neagră spa...