mă așteaptă în liniștea nopții
ferestre cu luminile lăsate
pași de copii urcă şi tot urcă
același răsărit de la început
de gând aproape toți
se împiedică în tăcerile mele
cu rochii sidefii mă şi întâmpină-n
iluzii mult aplecate mâini
nedezlegate încă îmi mângâie
ziua care m-a crescut
în trupuri de uriași o să mă
încorseteze valuri zic
scuturând puzderia de umbre
peste ferestrele
cu draperii sfâșiate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu