(Nu am iubit, chiar daca am invatat sa iubesc)
nimic nu mă mai
putea întoarce
din grabă lucrurile fuseseră spuse
gândite răstălmăcite
ştiinţa mea
era peste limite
de supravieţuire ticăitul
unui ceas solar
începea să mă scoată din minţi şi
vocile nu se mai opreau
şi omul îmi spunea vino
învăţându-mă un nou limbaj
al faptelor disipate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu