(Nu am iubit, chiar daca am invatat sa iubesc)
nimic nu mă mai
putea întoarce
din grabă lucrurile fuseseră spuse
gândite răstălmăcite
ştiinţa mea
era peste limite
de supravieţuire ticăitul
unui ceas solar
începea să mă scoată din minţi şi
vocile nu se mai opreau
şi omul îmi spunea vino
învăţându-mă un nou limbaj
al faptelor disipate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c... -
1.ca o cassandră despletită îmi torc cel din urmă caier aşezată la umbra crucilor lipind poeme îndulcite pe faţa umbrelor de br...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu