joi, 19 decembrie 2013

în noaptea cenușie


colții de cristal mușcau
din maluri de flori albe
flori proaspete de nisip
scârțâind a urlet
viu se întorcea șacalul
cu aripele strânse
împrejur -vietate atinsă de streche-
îi mai rămăsese pe dinte
un ultim și aspru gând
cum să nu înnebunești luna
să nu te crezi deșteptul
cu șerpii crescuți în gene
cu sfâșietoarele sulițe
în loc de degete
cum?

Niciun comentariu:

amnezie poetică

mă închid în ochiul de sticlă trupul mă strigă pe un nume sacadat într-o numărătoare abstractă se face iarăși noapte perdeaua neagră spa...