destram explodez eu
pe deasurpa pădurilor de nuferi
căutam înlăuntru unui cântec
trist/epopeic -zbor încărunţit-
cu umerii căzuţi cu pomeţii obrajilor
refrigeraţi în jurul nostru
ploaia de lumină
trimitea funii nedelicate
ca pe un ultim drept
la renunţare ca
pe-un nedrept-o ultimă fărâmă de lumină
(aparent un licurici
cu fulgi de iarnă
peste gene răsuflaţi)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu