luni, 9 decembrie 2013

un ultim drept

mă destram gândesc mă
destram explodez eu
pe deasurpa pădurilor de nuferi
căutam înlăuntru unui cântec
trist/epopeic -zbor încărunţit-
cu umerii căzuţi cu pomeţii obrajilor
refrigeraţi în jurul nostru
ploaia de lumină
trimitea funii nedelicate
ca pe un ultim drept
la renunţare ca
pe-un nedrept-o ultimă fărâmă de lumină
(aparent un licurici
cu fulgi de iarnă
 peste gene răsuflaţi)

Niciun comentariu:

nevralgii

ființa mea nu mă mai strigă însetată a obosit inima nu i se mai deschide i se zărește numai ceasul şi eu stau în genunchi așteptând să ...