luni, 9 decembrie 2013

un ultim drept

mă destram gândesc mă
destram explodez eu
pe deasurpa pădurilor de nuferi
căutam înlăuntru unui cântec
trist/epopeic -zbor încărunţit-
cu umerii căzuţi cu pomeţii obrajilor
refrigeraţi în jurul nostru
ploaia de lumină
trimitea funii nedelicate
ca pe un ultim drept
la renunţare ca
pe-un nedrept-o ultimă fărâmă de lumină
(aparent un licurici
cu fulgi de iarnă
 peste gene răsuflaţi)

Niciun comentariu:

prea(lăuntrică

simt cum mâna mi se întinde peste timp luându-mi locul de acum locul meu încape într-o virgulă într-un singur punct m-aş și ascunde D...