miercuri, 25 decembrie 2013

__

acum.

mă uit pe furiș prin fereastra timpului mama
își potrivește bine mâinile de ceară apoi
piaptănă alene părul și mă privește stins
îmi face semn prin norul de ceață
să o las
aici e totul bine
nu se mai aud pocnituri
din bice oamenii
au alte preocupări
nu mai sunt așa de
atenți la detalii
aici poți să fii tu
cu adevărat.

Niciun comentariu:

amnezie poetică

mă închid în ochiul de sticlă trupul mă strigă pe un nume sacadat într-o numărătoare abstractă se face iarăși noapte perdeaua neagră spa...