vineri, 20 decembrie 2013

despre mama

rămăseserăm numai cu mama și eram toți nedumeriți. eu nici nu realizam că nu o să îl mai văd. chiar încă îl așteptam pe movila lui moș Paladi, cum îi spunea lumea deluțului de la intrarea în sat.
speram să îl văd în depărtare ca să pot alerga până mi se rup picioarele și să îi sar în brațe. să îi spun ce vis urât am avut, cum se făcea că el nu mai era.
dar el chiar nu mai era și durerea asta mi se întindea în trup ca o tumoare fără de scăpare.
acum eram mereu pe lângă mama și o sâcâiam cu laudele.
cel mai mult îmi plăcea să o privesc atunci când se piaptănă.
avea un păr foarte lung, bogat și lucios.
când și-l despletea și începea să îl pieptene mi se părea de nerecunoscut și îi ziceam cu vădită și exagerată admirație:
-ce frumoasă ești, mama! parcă ai juca într-un film. de ce nu îți lași părul așa, pe spate?
-doamne, vrei să fugă lumea de mine, se mira ea. nimeni din neamul meu nu o umblat vreodată dispregiurată cum vrei tu.
-dar ești așa de frumoasă! și dacă iar te împletești semeni cu toate femeile din sat. de ce? de ce nu vrei să stai așa?
-nu se poate, fata hăi! m-ar fugări lumea, ar crede că am nebunit. ia mai taci...
și își începea ceremonialul binecunoscut.
se dădea cu gaz până firele de păr de strângeau unele în altele. nu mai apărea ca o actriță din filmele cu iubiți celebri. apoi împletea două cozi strânse pe care le trecea rapid una prin cealaltă, făcându-și un coc mic, decent.
-ei, nu te mai bosumfla...numai la moartea bunicii di la Mileanca o vinit Ileana lui moș-tu Vasâli, fratili cel mic a lu` tat-tu, cu păru val-vîlvoi, în vânt șî cu mărgele ,,mala-gamba,, di râdeu și curcili di dânsa. da` o luat-o tat-tu de-o fluturat-o tătî ograda, pânî ș-o pus răpidi baticu` negru pi cap. că doar nu era la nuntî. da` e` o fost mai saracî cu duhu di când o știu. vrei sî tu, amu, sî pățăsc șî eu la fel ca dânsa.
și dădea din mână supărată, în semn că trebuie să îmi văd de ale mele și să o las în pace.

acum.

mă uit pe furiș prin fereastra timpului mama
își potrivește bine mâinile de ceară apoi îşi
piaptănă în grabă părul și mă privește stins
îmi face semn prin norul de fum
să o las
,,aici e totul bine,,
nu se mai aud ponituri
de bice oamenii
au alte preocupări
nu mai sunt așa de
atenți la detalii
aici poți să fii
cu adevărat. TU.

Niciun comentariu:

nevralgii

ființa mea nu mă mai strigă însetată a obosit inima nu i se mai deschide i se zărește numai ceasul şi eu stau în genunchi așteptând să ...