luni, 2 decembrie 2013

Est modus in rebus

măsura mâinilor noastre
nu ne mai încăpea
în piele sângele ne clocotea
poate cântăreaţa de jazz
în sfârşit a adormit
poate inimile noastre nu vor mai fi
sfâşiate anunţându-ne din clipă în clipă
pieirile un cineva foarte foarte imprevizibil
ne trecea prin faţă 
ocolindu-ne 
privirea
ne făcea
foarte foarte mici
aproape copii
duceam în mâinile
micşorate cerul
cât de roşu
cât de nefiinţă
puteai să îmi fii
omule de ceară
omule de lut
gând al gândurilor mele
de demult

Niciun comentariu:

prea(lăuntrică

simt cum mâna mi se întinde peste timp luându-mi locul de acum locul meu încape într-o virgulă într-un singur punct m-aş și ascunde D...