trecătorii se ascund în
crăpăturile nopții
numele lor desenează
femeia de la patru
scutură pieile de om
e o singurătate a mâinilor ucise
și eu scot din buzunar cordeluțele colorate
o să leg rănile cu sânge
o să ung copacii
cu ramură
de brad
adun în foraș
toate zilele fade o să
le arunc peste
umăr peste gard
scuze pentru cei bine intenționați care mă respectă și pe care îi respect
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
2 comentarii:
Cu cea mai mare apreciere pentru personalitatea dvs.
multimesc. nu făceam gestul acesta, dacă nu eram numită pe lângă „nevasta lui Iisus” și „sexoasa de pe ning”. urât și jalnic din partea celor implicați în războiul acesta al umbrelor grotești.
cu deosebită considerație pentru dv, domnule Driza. cu drag, dorina neculce
Trimiteți un comentariu