Ecce homo!

Mă tulbură lumina

când îmi vorbește

cataracta din ochiul nopții lăcrimează

... durerile îmi trec peste piept

traversându-mă/drum cotit

căruia nu i-am putut aparține

pe deplin niciodată.

(singurătatea nu a fost mai sălbatică decât albastrul florilor de câmp)

-pas peste pas-

-umbră peste a mea scobire în umbră-

lumina mă tot zideşte

în filele îngălbenite

ale cărților uitate .

.....................................

(Ecce homo)

Privește,

trage zăvorul,

lacătul scrâșnește

îmbrățișându-mi lanțul.

.....................................

-Dormi, prietene?

ochii Pustiului

n-or să-ți mai fure

nicicând frânturile din vise.

http://youtu.be/tnaL2_oCr9s