luni, 12 decembrie 2011

În apa morții mele

În apa morții,
săpate în adâncuri,
aseară m-am scăldat,
Îmi era greu
și îmi simţisem,
o clipă, sufletul pătat.

Abia atunci,
cu o mirare-n gânduri,
am și aflat,
Prin apa morții mele
din oglindă
nu-ți trecuse,
niciodată, chipul palid
de bărbat.

Și-acum veneai spre mine,
C-un fel de înfiorare-n pas,
O frică mi s-a cuibărit în
mâinile străine.
Zadarnic am fugit.
Tu ai rămas.

Voiai să mă cuprinzi,
să te apropii iar
cu sufletul ciobit
de mine,
Și pentru că n-am stat
să mă aprinzi,
Fugeai cu apa morții mele
după tine,
alunecând
pe umeri-ți rotunzi.

Răceala ei
te-a-mbolnăvit de moarte,
Degeaba-ncerc să-ți vindec
sângele-nghețat,
Și-ți torn, și azi,
în trupul palid,
un sânge proaspăt,
cumpărat cu ochi de șoim,
din trup de
unicorn
înaripat.

2 comentarii:

Thoma Driza spunea...

Forma performanta a poeziei se fuzioneaza cu spiritul subtil poetic,care reflecta o lume abudenta si profunda de sentimente si ganduri.

Anonim spunea...

multumesc. Sărbători fericite alături de cei dragi, domnule Driza. cu respect dorina n.

amnezie poetică

mă închid în ochiul de sticlă trupul mă strigă pe un nume sacadat într-o numărătoare abstractă se face iarăși noapte perdeaua neagră spa...