luni, 12 decembrie 2011

În apa morții mele

În apa morții,
săpate în adâncuri,
aseară m-am scăldat,
Îmi era greu
și îmi simțisem
pentru-o clipă sufletul pătat.

Abia atunci,
cu o mirare-n gânduri,
am și aflat,
Prin apa morții mele
din oglindă
nu îți trecuse,
niciodată, chipul palid
de bărbat.

Și-acum veneai spre mine
C-un fel de înfiorare-n pas,
O frică mi s-a cuibărit în
mâinile străine.
Zadarnic am fugit.
Tu ai rămas.

Voiai să mă cuprinzi,
să te apropii iar
cu sufletul ciobit
de mine,
Și pentru că n-am stat
să mă aprinzi,
Fugeai cu apa morții mele
după tine
alunecând
pe umeri-ți rotunzi.

Răceala ei
te-a-îmbolnăvit de moarte,
Degeaba încercam să-ți vindec
sângele-înghețat,
Și-ți torn și azi
în trupul palid
un sânge proaspăt,
cumpărat cu ochi de șoim,
din trup de unicorn înaripat.

2 comentarii:

Thoma Driza spunea...

Forma performanta a poeziei se fuzioneaza cu spiritul subtil poetic,care reflecta o lume abudenta si profunda de sentimente si ganduri.

Anonim spunea...

multumesc. Sărbători fericite alături de cei dragi, domnule Driza. cu respect dorina n.

prea(lăuntrică

simt cum mâna mi se întinde peste timp luându-mi locul de acum locul meu încape într-o virgulă într-un singur punct m-aş și ascunde D...